un an nou

in prag de an nou se presupune ca trebuie sa iti acorzi un mic ragaz  sa meditezi si sa tragi niste concluzii asupra ultimului an. nimic nu iti poate garanta corectitudinea concluziilor tale in conditiile in care tu, de fapt, nu ai inteles ce s-a petrecut cu tine si nici nu intrevezi ce trebuie sa schimbi in tine ca sa iti asiguri un an nou diferit de cel trecut si, de preferat, mai bun.

in cazul in care singura ta grija este ce sa mananci de anul noi si CAT sa bei, atunci sa nu te miri ca anul nou iti va aduce aceeasi depresie, aceeasi lipsa de resurse financiare, aceleasi cunostinte nesimtite care vor trage de tine in toate partile, aceeasi platitudine de care te vei plange aristocrat la toata lumea dispusa sa te asculte.

de ce asa cand poti pune punct. fa un examen de constiinta. da-ti seama, in primul rand, ca sub carnatii, sarmalele, grijile, compromisurile si ochii pe care i-ai inchis un an de zile doar pentru ca asa ti-a convenit, se afla o constiinta. accesoriu pe care daca il asumi o sa te puna in legatura directa cu raspunsurile la toate sursele tale de insomnie. usor de zis, o sa spui. da, e mai usor de spus decat de pus in practica, dar daca reusesti ai sa poti respira usurat pentru ca in loc sa ignori vei descoperi ca e mai bine pentru tine sa iei cunostinta si sa iti asumi o pozitie ferma.

pentru noul an va urez o relatie mai buna cu dumneavoastra insiva, va urez sa va descoperiti latura umana, va urez sa stati mai putin in fata televizorului ( e demonstrat ca amorteste constiinte), sa ascultati muzica buna, sa cititi carti pe care sa nu le mai puteti lasa din mana, flacailor de pe forumurile de fotografie le urez sa inteleaga ca intre a avea drept de opinie si a defaima munca altuia nu exista semnul egal, va urez sa va imbogatiti spiritul, acum in vremuri de criza, pentru ca alt gen de acumulari se pare ca nu vom putea face, deci momentul e cat se poate de prielnic, sa Il gasiti pe Dumnezeul ascuns in voi si sa stati putin de vorba si cu el…macar de un aviz consultativ…

multa sanatate, minte limpede si iubire caaaat cuprinde! la multi ani!

prieteni

ani de zile in urma ma intreba cineva cum trebuie sa fie un prieten. tin minte ca am fixat ca prima calitate a unui prieten aceea de a intelege ce se petrece cu tine fara ca tu sa trebuiasca sa ii spui in cuvinte ce simti. am spus asta probabil pentru ca eram indragostita lulea de cineva si nu as fi avut curaj nici in ruptul capului sa ii spun asta, cred ca atunci mi-ar fi convenit ca el sa isi dea seama singur…eram in liceu.

azi daca m-ar intreba cineva cum trebuie sa fie un prieten as raspunde ca un prieten este cineva care ma suporta, ma admite  asa cum sunt. am 30 de ani si nu devin mai flexibila sau mai amabila…deci mi-e prieten cine ma lasa asa cum sunt, cu bune si rele. si credeti-ma, sunt un om dificil.

persoane capabile sa faca asta sunt putine. in vietile fiecaruia dintre noi. uitati-va in jur si numarati cata lume este capabila sa va asculte vorbind despre pasiunile voastre despre care nu au nimic habar, care stiu cu adevarat ce va atinge sufletul, care nu va critica aspru cand vreti sa faceti vreo prostie ci va asteapta sa va limpeziti si apoi va spun ca poate nu e bine…si nu vorbesc aici despre toleranta ci despre intelegere, nici despre cineva care va lasa sa vorbiti oricat pentru ca oricum nu-i pasa. un prieten nu sunt ferm convinsa ca trebuie sa fie un ofiter de morala care te taxeaza in secunda cand ai spus o prostie. cunosc oameni care te leapada in momentul in care ai spus ceva care, in sistemul lor de raportare la bine/rau nu se incadreaza cum trebuie. e o grea sarcina a unui prieten de a fi un fin diplomat si cunoscator al dispozitiilor noastre.

da, cred ca prietenul este un om care te cunoaste foarte bine. care va sti cum vei reactiona in fata unei anumite situatii. care va investi incredere in tine in cazul in care tu ai tendinta sa o iei razna. care va fi langa tine si dupa ce l-ai dezamagit.

stiu, tema este vasta. raspunsurile variaza de la individ la individ. fiecare avem o experienta unica in ceea ce priveste subiectul. eu, spre exemplu, nu sunt un prieten bun pentru ca sunt foarte impulsiva. am trantit oameni atunci cand nu era cazul. am pierdut oameni pentru ca nu am stiut ce inseamna de fapt sa le fiu prieten. i-am alungat in clipa in care credintele lor au incetat sa mai fie si credintele mele. si altii m-au indepartat pe mine atunci cand nu am mai corespuns asteptarilor lor. inutil sa spun ca acum imi pare rau.

daca va numarati prietenii si va ies mai multi de 5 la socoteala, eu zic sa reluati calculul…nu au cum sa fie atat de multi…

ps. blogul acesta se presupune a fi unul foto. intre fotografie si viata mea nu exista mare diferenta. textul nu este intamplator, azi am fotografiat un prieten, singurul care s-a dovedit a avea rabdare cu mine timp de 19 ani. laura.

arhitectura placerii

neaparat rotunda, orice placere ademeneste prin sinuozitati irezistibile, labirint de lumini si umbre care promit sa duca la un final de mistic extaz…asa face si cafeaua, in fiecare dimineata si nu numai atunci. te apropii de cana si simti cum mirosul ei iti patrunde navalnic in nari, rascoleste fiecare sinapsa capabila sa o perceapa, te aduce aproape de ea, iti respira fierbinte fix in dreptul buzelor, nu poti sa o saruti, nu poti sa musti din ea, asa ca o inghiti cu disperare…moment in care se intampla…toata fiinta se imbata, inchizi ochii si o lasi sa te infioare…

da, imi place cafeaua…

cum miroase craciunul

miroase a scortisoara. si a portocale. in copilarie portocalele de import ajungeau numai iarna, si atunci pe sub mana ajungeau si la noi in casa. mai miroase si a brad, din amintiri doar, pentru ca am decis acum trei ani sa nu mai fim partasi la taierea brazilor tineri. miroase a beteala, tin minte cum stateam ore in sir cu nasul in brad si priveam cum luminitele se refecta in beteala.miroase a tort de biscutiti cu dulceata de visine, asa cum aducea Sia cand venea in vizita in seara de craciun.

80% din ce inseamna pentru mine craciunul este alcatuit din amintiri. caldura sobei, ninsorile, emotiile, frustrarile…toate sunt ale copilului care am fost ani in urma. mai nimic nu mai este acum la fel. craciunul este numele sub care se fac cumparaturi cu nemiluita. stiti ce, cumparaturile nu au nici un miros, nu vor lasa nici o amintire dupa ani si ani. ma gandesc, oare Maria ce va tine minte despre craciunul din copilarie? care va fi povestea ei despre craciun?

conspiratia acoperisurilor

le urasc. sunt peste tot. acopera vieti, vise, sperante, soapte. din cauza lor lumea trebuie sa invete sa imagineze viata care se petrece dincolo de monotonia posaca a tiglelor. ba nu, le iubesc tocmai pentru ca din cauza lor nu pot sa va vad asa cum sunteti in realitate.

exista si le iubesc atunci cand ploaia dantuie peste ele, cand vantul le zboara olanele, cand soarele le incinge tabla, cand pisici piezise dorm azvarlite peste dogoarea lor. da, le iubesc.

imi plac pentru ca ele ma fac sa inchid ochii si sa va numar in gand bataile inimii, sa zambesc  imaginandu-mi cum trupurile voastre isi lasa caldura in asternuturi. acoperisurile sunt povesti despre voi. de la ele ati invatat sa priviti in ochiul albastru al noptii.

sa le iubiti.