le urasc. sunt peste tot. acopera vieti, vise, sperante, soapte. din cauza lor lumea trebuie sa invete sa imagineze viata care se petrece dincolo de monotonia posaca a tiglelor. ba nu, le iubesc tocmai pentru ca din cauza lor nu pot sa va vad asa cum sunteti in realitate.

exista si le iubesc atunci cand ploaia dantuie peste ele, cand vantul le zboara olanele, cand soarele le incinge tabla, cand pisici piezise dorm azvarlite peste dogoarea lor. da, le iubesc.

imi plac pentru ca ele ma fac sa inchid ochii si sa va numar in gand bataile inimii, sa zambesc  imaginandu-mi cum trupurile voastre isi lasa caldura in asternuturi. acoperisurile sunt povesti despre voi. de la ele ati invatat sa priviti in ochiul albastru al noptii.

sa le iubiti.