Ploua peste pleoapele tale. As vrea sa vad afara dar tu tii ochii inchisi. Ma agat de umerii tai, inchid si eu ochii si adulmec ploaia de dincolo de tine, mici boabe de sunet cazand peste tabla acoperisurilor. Visarea este starea constiintei mele, leganata de bataile inimii tale, legata de oasele tale, curgand prin venele tale, desenand obsesiile tale…
Exist in uitarea unui zeu ursuz, sunt parte a lumii lui secrete, sunt copilul cu care a ales sa nu se mandreasca.
eu stau in mine insami si tac. sunt zile cand eu si eu nu ne intalnim. eu strainul astept autobuzul in statie in timp ce eu viul tes paienjenisul vietii mele launtrice. daca eu sunt intr-o permaneta cautare, eu este intr-o permanenta regasire. eu pierd si eu castig. paradoxul este necesar pentru ca eu sa subzist si eu sa exist. eu distruge tot pentru ca nu poate intelege nimic din ce nu este obiectivat, eu construiesc aripi metafizice si calatoresc inspre taramuri de mister.
eu strainul. eu cel viu.
‘it’s ironic.. this very sense of freedom of ours..isn’t it ironic? as free minds we start to love.. and get warmed by each other’s souls and then..a thin layer of fear comes in…
the fear of losing because of our own love for vast sky..’
cat curaj trebuie sa ai ca sa iti traiesti propria nebunie in vazul tuturor? de ce nu pot unii sa stea cuminti in rand cu toata lumea (oh, ce imi place sintagma asta “randul lumii”) si sa admita banda rulanta a societatii cu toate binefacerile ei? ma intreb, cine e mai fericit, cel cuminte sau cel nebun?
daca nebun inseamna sa fii consecvent tie insuti atunci pledez pentru nebun si il declar cel mai integru exponent al rasei umane. il iubesc pe cel care inchide ochii si se increde in vise si in soaptele ingerilor si as vrea sa-l apar de “lumea la locul ei”.
imi pare rau ca nu am stiut pana acum sa traiesc in prezent. m-am raportat mereu la trecut si m-a preocupat prea mult ce o sa fie. vreau sa pot pretui momentul la adevarata lui valoare. vreau sa stiu ca imi tin iubirea in palme acum si aici. nu mai vreau sa traiesc cu senzatia ca mai am mereu de dat o pagina pana sa ajung la mine insami…
imi lipseste cafeaua. fara ea nu pot sa dorm. o beau desi fac o cafea proasta, fara aroma si de la o vreme si fara tarie. imi place cafeaua pe care o face tata, este mereu aromata si suficient de puternica incat sa simtim ceva din ea fara sa ne plezneasca inima.
caut sa descarc ‘insuportabila usuratate a fiintei’ de undeva, cartea m-a enervat, acum vreau sa o faca si filmul. am avut o perioada in care i-am lasat pe Milan si pe Marguerite sa faca ce vor ei cu mintea mea. Milan Kundera si Marguerite Duras. de fapt Kundera vazut prin ochii unei cunostinte de la vremea aceea, persoana care il idolatriza, care facuse un fetis pentru tot ce era iesit din tarile foste comuniste. de factura comunista la randul sau, visa femei frumoase care sa il idolatrizeze, doar ca fireste ,in viata de zi cu zi, cumpara tacut tampoane pentru nevasta ursuza. de atunci imaginez stradute din Praga, mici drame consumate in locuinte insalubre, imi tot vine in minte beciul in care fotografia Saudek . tot de atunci mi-a ramas in minte o melodie pe care nu am auzit-o niciodata, cantecul care rasuna permanent in India Song, mirosul sudorii lipite de trup, depresia deliranta, iubirile neconsumate, dorul de celalalt ca de mine insami, insomniile, prefacatoria, zambetele false, tendintele antisociale, morala crestin-ortodoxa, existentialismul lui Husserl, cabala culta, vina de a ma minti zilnic doar ca sa ma integrez, oglinzile, ferestrele, fobiile de tot soiul…toate tropaind in mintea mea, tesand o cusca din care nu am mai putut iesi.
cusca am devenit eu. salvati ce mai puteti.
povestitorul este captivul propriilor sale istorisiri. el nu poseda nimic in afara propriilor naluciri. nu are o poveste de spus ci un demon de ucis. fidel povestii lui, nu poate ramane al tau, nu poate crede in nimic, nu il poti opri din ratacirile lui.
l-am zarit pe Misha acum jumatate de an. se plimba pe cheiul Dunarii, singur, de cateva ori pe zi. am vrut sa il fotografiez dar de fiecare data am renuntat. sunt obisnuita sa fotografiez in conditii de studio, pe indelete, nu sunt capabila sa fur portretele oamenilor de pe strada. dezavantaj eu. acum i-am povestit tatei si l-a oprit el pe strada. a fost primul meu model platit, tata l-a cinstit cu bani de bautura. am scos aparatul si am inceput sa fotografiez. m-a uimit cum a infruntat obiectivul, deschis, fara stanjeneala…
pe chei la Sulina, 1 ianuarie 2009.
