mi-e dor de uk. am inteles ca au si ei ipocritii lor. ii prefer alor nostri pentru simplul fapt ca ai lor sunt politicosi. nu ma intereseaza parerile lor, doar limita de discretie pe care ti-o ofera natural. mi-e dor de civilizatie, de strazi curate, incarcate de istorie, pe care ei au stiut sa o conserve, de faptul ca ei stiu sa pretuiasca valoarea acolo unde o gasesc. mi-e dor de South Bank, de Victoria Station si de Tate Modern.
nu pune nici o intrebare. marea vindeca daca o asculti si o respiri. ce binecuvantare, uitarea…
nu fo rau, una peste alta. simt ca am mai ucis cativa demoni personali aseara si ca pot merge mai departe. nu am fotografii decat de la spartul targului, nu am putut umbla cu aparatul in mana si sa fiu si o gazda buna in acelasi timp.
m-am bucurat de prezenta unor persoane dragi, dar au venit si oameni noi cu care mi-a facut placere sa stau de vorba.
pentru urmatoarea expozitie ma gandesc sa dezvolt colectia “In absentia”, desi va fi interesant sa vad cum ma descurc fara portret, cum voi percepe miezul unei expozitii fara chipuri. ramane de vazut.
Pe 28 mai, ora 18:00, la cafe galeria Mond’art, Galaţi, are loc expoziţia de artă Cuşca. Cuşca este un experiment artistic de imagine şi cuvânt, semnat de Simona Andrei şi Raluca Bădoi. Fără a fi o expoziţie în mod evident tematică, Cuşca reuneşte fotografii şi poveşti. Fiecare imagine are propria poveste, propriul timp în care memoria se manifestă.
Ai grijă! Fotografiile vorbesc. Aceste imagini au un limbaj ascuns în care se rătăcesc istorii despre uitare şi amintire, despre iubire şi iertare, despre fugă şi credinţă, despre zei şi oameni, despre căutări sau despre cafea pur şi simplu. De ce Cuşca? Pentru că fiecare este pentru celălalt o cuşcă de mătase. Pentru că fiecare este pentru el însuşi prizonierul propriului timp sau al propriului vis. Cuşca poate fi sfărâmată doar prin…căutare. De aceea, acest experiment de fotografie şi scriitură vorbeşte despre o redobândire a inocenţei. Cuşca este însoţită de fragmente din ceea ce s-ar putea transforma într-un viitor roman, intitulat Cartea Nisipurilor. Prin urmare, este vorba şi despre urmele pe care ceilalţi le lasă în conştiinţa noastră. Fotografiile aparţin Simonei Andrei, iar textele sunt semnate de Raluca Bădoi.
Membru debutant AAFR din ianuarie 2009, Simona Andrei a avut expoziţii individuale şi colective în Galaţi, Câmpina, Slatina, Craiova, precum şi lucrări publicate în albumul On Exposure 2008, Suedia, in prezent fiind membru al fotoclubului Dunarea de Jos condus de Nicolae Sburlan.
Absolventă a Facultăţii de Istorie şi Filosofie UBB Cluj şi a Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi Arte din Poitiers, Raluca Bădoi a publicat volumul Despre Neant şi Existenţă, apărut la editura Lumen în 2007. A publicat in volume colective şi diverse reviste de cultură din ţară.
Multumirile autorilor se indreapta catre Mond’art caffe gallery pentru gazduirea evenimentului, Complexului auto Ivas, dealer Skoda, pentru sprijinul acordat in organizare si Fotoclubului Dunarea de Jos pentru sustinere.
bujori napaditi de lumina…
traiesc un sentiment straniu de alienare. reprosam cuiva acum o saptamana ca isi scrie detaliile vietii pe blog. acum realizez ca, desi inconjurat de o mare de oameni, te trezesti ca vorbesti singur. nu il mai blamez. il inteleg.
luam forma unui ghimpe stingher. ne incovoiem si ne ranim singuri.
nebun de verde, oare am fost vreodata radacina unui fir de iarba? au ratacit furnici pe pielea mea de tina? au oftat petale de mac deasupra mea in timp ce eu taceam?
“Spune-mi daca totul e adevarat, iubitule, spune-mi daca este adevarat?
Cand sticleste fulgerul in acesti ochi, nori intunecati raspund in inima ta?
Este adevarat ca buzele mele sunt dulci ca mugurul ce se deschide primei iubiri?
Staruie in madularele mele amintirile disparutelor luni de mai?
Se infioara pamantul in cantec ca o harpa, cand pasul meu il atinge?
E adevarat ca picaturile de roua cad din ochii noptii cand ma arat, si lumina diminetii e bucuroasa cand imi infasoara trupul?
E adevarat, e adevarat ca iubirea ta a ratacit singura de-a lungul veacurilor, cautandu-ma?
Cand, in sfarsit, m-ai gasit, dorul tau batran a gasit linistea desavarsita in cuvantul meu bland, in ochii mei si buzele mele si parul care curge?
Este deci adevarat ca taina Nepatrunsului este scrisa pe fruntea asta mica a mea?
Spune-mi, iubitule, toate astea sunt adevarate?”
Rabindranath Tagore, 32.
era un drum despre care multi spuneau ca trebuie sa il faci macar o data in viata. indiferent incotro ai apuca-o. numai sa pornesti. nu punctul terminus e lucrul pe care trebuie sa il ai in minte, doar sa savurezi si sa inveti din calatoria in sine. chiar si asa…sunt locuri pe care le visezi cu ochii deschisi o viata intreaga si pretinzi ca fiecare drum pe care il incepi te va duce acolo. speri ca dupa urmatoarea cotitura sa ajungi acolo.
niciodata nu se intampla.
18 hectare de constructii pe plaja Sulina.
cum, cum? mai zi o data?
cine a indragit pustietatea si salbaticia plajei de la Sulina poa sa-si ia la revedere si sa ii pastreze amintirea. doua piscine, club de noapte in forma de scoica si, spun ei, spatii verzi. adica o Mamaie mai pricajita. ca mor localnicii de foame si turismul o sa vina in ajutor. daca tot vreti turism in Sulina de ce nu va ganditi sa il faceti cu cap? voi credeti ca se duce cineva la Sulina pentru loisiruri civilizate? se duce sa stea in liniste, sa admire natura salbatica, sa respire aer curat, nu sa dea din buric pe manele. singurii care sufera de lipsa distractiilor de genul asta nu pot fi, evident, decat sulinenii.
vreti dezvoltare turistica? modernizati intai uzina de apa, ca sa se poata spala turistii cand vin de la plaja, ca poate nu le-ati spus dinainte, dar presiunea este foarte slaba marea majoritate a timpului. dotati spitalul cu aparatura si personal, ca sa puteti asigura turistilor asistenta medicala minima, altfel sa stie dinainte ca tratarea unei urgente nu se poate face decat la Tulcea. mutati, doamne iarta-ma, trotuarul ala de pe drumul inspre mare pe partea de nord pentru ca asta e dominanta vantului si ne umplem de praf pana la plaja doar daca adie un pic vantul. nu autorizati constructia de pensiuni cu arhitectura gen cazemata, uitati-va ce frumoase sunt vechile case pescaresti, luati elemente de arhitectura si decoratiuni de acolo. faceti complex turistic in armonie cu natura, ganditi-va la ceva axat pe relaxare tip spa…si nu or sa va moara localnicii nici de foame nici de plictiseala.
pe cand mall la Cardon si aeroport la Sfistofca?
pana una – alta, Andrei Blumer, presedinte AER, spune ca 6000 de tone de beton pe plaja Sulina e o idee proasta. ca trebuie marsat pe unicitatea zonei. sa vedem ce o sa iasa in final.
iubirea a venit prea tarziu, fara alai de flori si fluturi in stomac. m-a gasit in momentul cand totul se invartea sec in jurul ritualului plicticos al convingerii ca nimic nu ma mai poate surprinde. m-a gasit peste ani si m-a ingenuncheat. am plecat capul si am inchis ochii, numai asa as fi putut cuprinde rosul acestei fericiri tarzii.
mereu am cate ceva de asteptat. ceva de sperat. ma intriga daca nu se dovedeste a fi ce am crezut eu ca trebuie sa fie si ma satisface maruntul falsei surprize atunci cand este ce am vrut. am facut alegeri ca si cum as fi stiut cu adevarat ce fac. am pornit spre viata imaginandu-mi ca in secunda imediat urmatoare ea va izbucni exuberanta, orbitoare, extravaganta, fara sa imi dau seama ca traiam intr-o continua asteptare a ceea ce credeam ca trebuie sa se intample. o viata imprumutata din asteptarile mele, asteptari care erau, in acelasi timp, ale altora, generate de orgolii si girate de somnolenta spiritului gregar.
pana ai aparut tu.
cum este sa fi cu adevarat viu?
