Category Archives: fictiune
I have dreamt of you so much that surely there is no more time for me to wake up.
I sleep on my feet prey to all the forms of life and love, and you, the only one who
counts for me today, I can no more touch your face and lips than touch the lips and
face of some passerby.
era un drum despre care multi spuneau ca trebuie sa il faci macar o data in viata. indiferent incotro ai apuca-o. numai sa pornesti. nu punctul terminus e lucrul pe care trebuie sa il ai in minte, doar sa savurezi si sa inveti din calatoria in sine. chiar si asa…sunt locuri pe care le visezi cu ochii deschisi o viata intreaga si pretinzi ca fiecare drum pe care il incepi te va duce acolo. speri ca dupa urmatoarea cotitura sa ajungi acolo.
niciodata nu se intampla.
iubirea a venit prea tarziu, fara alai de flori si fluturi in stomac. m-a gasit in momentul cand totul se invartea sec in jurul ritualului plicticos al convingerii ca nimic nu ma mai poate surprinde. m-a gasit peste ani si m-a ingenuncheat. am plecat capul si am inchis ochii, numai asa as fi putut cuprinde rosul acestei fericiri tarzii.
mereu am cate ceva de asteptat. ceva de sperat. ma intriga daca nu se dovedeste a fi ce am crezut eu ca trebuie sa fie si ma satisface maruntul falsei surprize atunci cand este ce am vrut. am facut alegeri ca si cum as fi stiut cu adevarat ce fac. am pornit spre viata imaginandu-mi ca in secunda imediat urmatoare ea va izbucni exuberanta, orbitoare, extravaganta, fara sa imi dau seama ca traiam intr-o continua asteptare a ceea ce credeam ca trebuie sa se intample. o viata imprumutata din asteptarile mele, asteptari care erau, in acelasi timp, ale altora, generate de orgolii si girate de somnolenta spiritului gregar.
pana ai aparut tu.
cum este sa fi cu adevarat viu?
amintindu-mi de tine te-am pierdut.
dizolvandu-ma, vreau sa ma intorc acasa, fire de sare laolalta cu cele de nisip.
sa simti lipsa cuiva atat de acut incat sa devina din poetic dureros apoi ilar. inevitabil, trebuie sa te opresti si sa razi. cine esti tu sa ma tii cu gandul mereu vraiste cand mai am si altele de facut? si asa limita dintre sublim si caraghios e periculos de subtire, trebuie sa verifici mereu de ce parte ai ajuns.
ti-am spus, draga, ca daca folosesti de prea multe ori “te iubesc” o sa ajungi sa-l spui si dupa ce ai incetat demult sa mai crezi in el. o sa sune ca o tinichea, gol si jalnic.
in ea au ramas urmele razelor de soare care strapungeau secundele. in valurile ei sta ascuns mirajul uitarii…vreau sa uit, trebuie sa ma invalui in uitare ca intr-o tacere alba, ajuta-ma…femeie de apa, spala-ma de ganduri…
S-a instalat in camera si a desfacut pe jumatate bagajele. Si-a pregatit o tizana si a asteptat. Clipele lungi se intindeau lenese in tacerea camerei. Vedea firele de praf incremenite, impasibile, in raza de soare piezisa care intra printre draperii. Nimic nu parea sa aiba legatura cu ea, ceasca cu tizana, draperiile grele, asteptarea insasi…
Cand a inteles ca el nu va veni, scoase cu miscari lente, masca venetiana. Penele moi i-au atins obrazul. Din spatele mastii Eliza zambi…aceasta nu era ea-care-astepta, ea-care-spera, ea-care-ierta. Aceasta era ea care domina, ea care era libera sa aleaga, ea care scria povestea.
Dansa prin camera minute in sir cu un cavaler necunoscut…apoi se auzi bataia in usa. Nu se opri din dans, camera se rotea odata cu ea, ce rost avea sa se opreasca, nu, mai bine dansa. Pasi se indepartara pe hol…ce bine, gandi Eliza, asteptarea a luat sfarsit…
